Tocmi ma uitam la ultima mea postare, ce vremuri,nu imi vine sa cred ca am fost acea persoana,nu-mi vine sa cred cate lucruri s-au intamplat in viata mea, lucruri care spre finalitatea lor mi-au daruit ceva. Acel ceva care il am si acum, o constiinta impacata, o minte deschisa.
Nu ma mai regasesc in persoana aceea melancolica, retrasa,schimbata.
Simt ca sunt eu,ca traiesc, frumos, alaturi de cel mai bun prieten al meu. Am invatat sa zambesc iarasi, sa ma deschid in fata oamenilor, sa fiu eu,aceea care eram de mult, cea care ma cunosteau toti, in centrul atentiei, vorbareata, zambareata.
Asta a fost acum ceva timp, am crescut,am invatat din greseli, iubesc.
Iubesc persoana care ma face fericita de cand ma trezesc,care nu se pune la somn si nu pleaca la lucru fara a ma saruta, dragul meu, care chiar daca este suparat pe mine,tot ma ia in brate in somn.
Te iubesc atat de mult incat ma enervezi si nu te mai suport! :))
Dar nu am ce sa fac, pentru ca oricat de tare m-ai enerva, tot imi trece supararea pe tine repede, si uit la fel de repede.
Ca fata am multe prietene foarte bune, unele mai vechi,altele mai noi si nu puteam niciodata sa ma hotarasc care din ele era cea mai buna prietena a mea, my bestie, acum realizez de ce nu ma puteam hotari, era pentru ca niciuna dintre ele, oricat de bine si deschis am vorbi, are my besties.
Tu esti, prietenul meu cel mai bun, care ma suporta chiar daca vorbesc mai mult, care stie totul pana la cel mai mic detaliu. Eu tot spun ca sunt fericita,dar nu cred ca intelege coneva cat de fericita sunt. Absolut! :)
